Explorează Bucureştiul ascuns alături de un arhitect!

De la mahalalele fanariote la cartierele Belle-Epoque

Te plimbi pe străzi, privești clădiri…Unele ți se par mai vechi, altele mai noi…Unele străzi sunt mai înguste, mai întortocheate, iar altele, ei bine: bulevarde în toată regula, în linie dreaptă, largi și „de viteză”. Dar cât de des te gândești, când explorezi orașul, la transformările prin care a trecut acesta de-a lungul secolelor? De câte ori ai încercat să „citești” orașul prin imaginea sa, prin aspectul său, prin arhitectura sa? Cât de mult reușești să-i intuiești straturile de dezvoltare succesivă, bazându-te pe „indicii” vizuale?

Dacă am reușit să-ți stimulăm curiozitatea te invităm la o scurtă „explorare urbană” a unui București astăzi puternic fragmentat, rezultat al unor multiple suprapuneri de straturi istorice de-a lungul timpului, de la începuturile sale medievale și până în prezent.

Evenimentul va fi o călătorie virtuală ce te va purta pe un drum dinspre mahalale fanariote înspre cartiere Belle Époque și interbelice. Iar cu un așa subiect, ne-am gândit ca periplul virtual să îți fie ghidat de către un arhitect tânăr, specializat pe zona patrimoniului arhitectural – Alexandru Buzatu este numele lui.
Desigur, experiența virtuală va fi susținută de un calup relativ consistent de imagini vizuale: hărți, desene, fotografii vechi.

Sperăm că o astfel de experiență virtuală te va ajuta nu doar să întelegi mai bine acest Bucureşti ascuns, ci și să treci mai ușor peste dorul de plimbări pe străzile fermecătoare ale orașului.

[mk_divider style=”thin_solid” thickness=”2″ margin_top=”5″]

Detalii eveniment

[mk_divider style=”thin_solid” thickness=”2″ margin_top=”5″]

Puncte de interes

  • Istoria dezvoltării Bucureștiului pe înțelesul tuturor
  • Înțelegeți influențele în arhitectură de la un arhitect pasionat de oraș
  • Povești inedite ale orașului
[mk_fancy_title size=”25″ font_weight=”bolder” margin_top=”15″ font_family=”none”]COST: incepând cu 35 ron[/mk_fancy_title]
[mk_icon_box icon=”mk-icon-language” title=”Limba: Română” font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”mk-moon-clock-3″ title=”Data: Agreată în prealabil ” font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”mk-moon-clock-3″ title=”Începe la 18:30″ font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”mk-moon-history-2″ title=”Durata : 2 ore” font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”mk-moon-user-6″ title=”Număr minim de participanți: 4″ font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”” title=”*În cazul în care nu se pot asigura numărul minim de participanți, vom rambursa costul sau vă vom reprograma în cadrul altei experiențe” text_size=”12″ font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box][mk_icon_box icon=”mk-moon-users-4″ title=”Număr maxim de participanți: 20″ font_weight=”300″ icon_color=”#d80029″ icon_circle_color=”#00d9b8″ margin=”20″][/mk_icon_box]
[mk_divider style=”thin_solid”]

Contactați-ne pentru mai multe detalii
sau pentru a efectua o rezervare

[mk_contact_form style=”corporate” button_font_color=”#ffffff”]

This experience may be customized for a private group. Benefits

  • Privacy
  • Custom content
  • Custom length of event and starting time
  • other

For a customized offer please email us at [email protected]

Final cost based on what is agreed.

[mk_divider style=”thin_solid”]

Calendar evenimente

[mk_divider style=”thin_solid” margin_top=”15″]

Home Cooked Bucharest

Home cooked, powered by: Highlights Try delicious local food Meet a local person and chat about their life Have the privilege to spend time in a local home Help with

Jewish Heritage Tour

Highlights Access into one of the most beautiful synagogues in the world A beautiful walk in the city’s Jewish quarter, one of the most charming of Bucharest Discover the city’s

Anunț lansare proiect: Promovarea, descoperirea și valorificarea patrimoniului cultural național și european cu ajutorul reconstituirii istorice

Asociația Coolturală Nouă ne pasă! anunță lansarea proiectului de mobilitate pe termen scurt  Promovarea, descoperirea și valorificarea patrimoniului cultural național și european cu ajutorul reconstituirii istorice proiect finanțat de Uniunea

Experiențe Interesting Times Bureau martie-mai 2021

🌸Pentru următoarele săptămâni v-am pregătit o serie de evenimente virtuale și pietonale la care vă așteptăm cu drag!

Interview with an artist – Cristian Scutaru

[mk_image src="https://interestingtimes.ro/wp-content/uploads/2021/02/interestingtimesbureau_urbanart_Scutaru3.jpg" image_width="736" image_height="0" crop="false" caption_location="outside-image" margin_bottom="40"][mk_image src="https://interestingtimes.ro/wp-content/uploads/2021/02/interestingtimesbureau_urbanart_Scutaru.jpg" image_height="0" caption_location="outside-image"] ITB: Tell us more about you…. How did you become an artist? Cristian Scutaru: Hello, my passion for mural painting

Meet Bogdan – our local guide to food, markets and great beer

Drum roll please, Bogdan - our fun, entertaining, local folklore - savvy and food enthusiast guide shares some priceless information about his relationship with Romania's capital. Spend a few minutes

Explorează arta stradală în România

Explorați alături de noi cele mai cunoscute mularuluri de pe teritoriul României și descoperiți cum acest curent artistic a influențat dar și reflectat mesajele, dorințele și gândurile societății civile în ultimii 30 de ani.

Explore Communist Bucharest – online event

Romania is internationally known for few things, and on the top of that short list is Communism and Dracula. This online experience will take you deep into the ideology, life, politics and everyday struggles of Communist times in Romania.

Explore the Jewish Heritage of Bucharest – online event

Bucharest had one of the most important Jewish communities in Eastern Europe. In the interwar period, the Jewish population represented approximately 10% of the Bucharest population. The events of World

Meet : Alexandru – our local guide with a passion for Bucharest

[mk_image src="https://interestingtimes.ro/wp-content/uploads/2020/05/bucharesturbanadventures_architectura-and-photo-tour-3.jpg" image_height="0" title="Meet: Alexandru, our local tour guide in Bucharest" caption_location="outside-image"] We are very excited to introduce one of our talented colleagues, Alexandru: our heritage-oriented architect whose interests and

Recommend
  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIN
  • Pinterest
Share
Tagged in